A1.3 Târgul internațional de educație „A2 International Student Fair” (Istanbul, Turcia)

 

În cadrul acestui eveniment, un număr de 6 instituții de învățământ superior din România: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea din Craiova, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea „Ovidius„ din Constanţa și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, au participat la Târgul Internațional de Educație „A2 International Student Fair”.

Activitatea a fost implementată de către UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, având ca obiective principale promovarea ofertei educaționale a universităților românești pe piețe internaționale relevante, atragerea studenților internaționali și consolidarea cooperării academice internaționale.

Evenimentul s-a desfășurat în două locații distincte, corespunzătoare celor două zone ale orașului Istanbul. Activitățile au avut loc atât în zona europeană, în cadrul Istanbul Congress Center, unde reprezentanții universităților au interacționat direct cu potențiali candidați interesați de studiile universitare în România, cât și în zona asiatică, la Bostanci Dedeman Hotel, extinzând astfel aria de acoperire și accesul la un public diversificat.

În cadrul târgului, universitățile participante au promovat programele de studii acreditate, oportunitățile de formare academică și facilitățile oferite studenților internaționali. Prezentarea ofertei educaționale a fost susținută atât prin materiale promoționale dedicate, cât și prin utilizarea unor tehnologii inovative, precum echipamente de realitate virtuală (VR), puse la dispoziție prin intermediul proiectului PEO-INTL, contribuind la creșterea atractivității și impactului interacțiunii cu publicul țintă.

De asemenea, în cadrul evenimentului a fost susținută o prezentare dedicată sistemului de învățământ superior din România, care a vizat evidențierea programelor de studii disponibile, a oportunităților de finanțare și a avantajelor competitive ale studiilor în România, în vederea maximizării impactului participării la târg.

Pe lângă componenta de promovare, participarea a facilitat și dezvoltarea relațiilor instituționale, reprezentanții universităților românești interacționând cu alte instituții de învățământ superior prezente, în vederea identificării unor oportunități de colaborare și încheierii de parteneriate academice viitoare.

Participarea la acest eveniment contribuie la creșterea vizibilității internaționale a învățământului superior românesc, la diversificarea bazei de recrutare a studenților internaționali și la consolidarea poziționării României ca destinație educațională competitivă la nivel global.


2
3
4
5
6
7
8
9


[T: 0.2672, O: 42]