A3_A3.3 Workshop online - Microcertificări în România. Microcertificări în Europa.

În data de 28 mai 2026, UEFISCDI a organizat workshopul online „Microcertificări în România. Microcertificări în Europa”, în cadrul proiectului „România la orizont 2030: Creșterea relevanței internaționale prin internaționalizarea învățământului superior”, implementat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Educație și Ocupare. 

Evenimentul a reunit peste 100 de participanți din peste 40 de instituții de învățământ superior, organizații și instituții relevante pentru domeniul educației, internaționalizării și asigurării calității, confirmând interesul crescut al comunității academice pentru dezvoltarea și implementarea microcertificărilor în România.

Workshopul a avut ca obiectiv prezentarea cadrului european privind microcertificările, analizarea oportunităților de integrare a acestora în sistemul românesc de învățământ superior și facilitarea schimbului de experiență între experți și reprezentanți ai universităților. Participanții au avut ocazia să exploreze exemple de bune practici europene, modele de implementare și provocările asociate asigurării calității, recunoașterii și integrării microcertificărilor în oferta educațională universitară.

Invitații speciali ai evenimentului au fost Anastasia Pouliou (CEDEFOP), care a prezentat evoluțiile europene și rezultatele cercetărilor privind microcertificările, și prof. univ. dr. Romiță Iucu (Universitatea din București, Alianța CIVIS), care a abordat rolul acestora în transformarea ecosistemului european al învățării pe tot parcursul vieții și în dezvoltarea unor parcursuri educaționale flexibile și personalizate.
Discuțiile au evidențiat faptul că microcertificările reprezintă un instrument complementar programelor tradiționale de studii, cu potențial semnificativ pentru sprijinirea învățării pe tot parcursul vieții, dezvoltarea competențelor relevante pentru piața muncii și creșterea flexibilității ofertelor educaționale universitare. Totodată, participanții au subliniat importanța dezvoltării unui cadru coerent de asigurare a calității, recunoaștere și finanțare, precum și necesitatea consolidării cooperării între universități, autorități publice și parteneri socio-economici.

Evenimentul face parte din seria de workshopuri organizate în cadrul activității A3.3 - Creșterea calității în învățământul superior românesc prin îmbunătățirea participării în Consorțiile de Universități Europene (European Universities Initiative - EUI) și asigurarea transferului de cunoaștere la nivel național și contribuie la dezvoltarea unei comunități de practică dedicate internaționalizării învățământului superior și inovării educaționale, prin facilitarea schimbului de cunoștințe și experiențe între actorii relevanți din domeniu.


Imagine1
Imagine2
Imagine3
Imagine4
Imagine5
Imagine7
Imagine6
afis


[T: 0.2265, O: 42]